Pentru Diaconul Zarko

O scrisoare de la parintele Zarko la intoarcerea de la Viena

2012-02-17T04:15:00.000-08:00

Dragi prieteni, parintele si sotia s-au intors miercuri seara de la Viena - bucurosi ca au venit acasa cu bine. Parintele nu are voie o perioada sa faca efort. Ne-a trimis cateva ganduri.

Doamneajută, fratilor!

Dupătoate acestea, care acum pentru noi sunt trecut, nu mă pot gândi la nimicaltceva decât la nemăsurata milă, pe care bunul Dumnezeu a revărsat-o peste noiși la rugăciunile Maicii Domnului, care au fost cu noi tot timpul! Totul a fost ghidat de laînceput de mâna atotputernică a Celui Preaînalt! In câtevamomente din ultimele două săptămâni mi s-a întărit acest gând.

Unul a fost prima întâlnire cu chirurgii dinViena, care nu erau așa de hotărâți să opereze precum au declarat în mail-uri.Tumora a crescut in dimensiuni, de la ultima analiza și doctorul a devenitnesigur: a zis ca nu vă opera dacă markerul tumoral va fi crescut! Am rămas uimiți!Toată această agitație, efortul și drumul până la Viena au putut sa devinăzadarnice numai din cauză unei cifre. Ne-au trecut mii de gânduri negative, maiales ca acel marker este în creștere continua de doi ani și era direct legat decreșterea tumorii în dimensiuni. Așa ca șansele pentru necreșterea lui au fostfoarte mici. Dar… a doua zi au ieșit analizele, alfafetoproteina AFP, care laultima analiză din noiembrie a ajuns la 176 mU/ml (normalul trebuie sa fie undevasub 2 sau 5) a scăzut aproape la jumătate –adica 90 mU/ml! La ce altceva puteamsă ne gândim, decât: ”Slavă Ție Doamne, Slavă Ție!!!”

Doctoriiau hotărât ca vor opera a doua zi. Între timp ne-au pregătit despreposibilitățile negative a operației. Rinichiul drept, ureterul și alte organeputeau să fie pierdute împreună cu tumoarea, daca în timpul operației s-ar ficonstatat ca acestea sunt afectate de procesul canceros. După aproape 8 ore deanestezie am aflat ca acest lucru nu s-a întâmplat. Am pierdut doar apendicelesi ganglioni abdominali. Din nou, ce puteam face decât să dam Slavă luiDumnezeu.

Amfost foarte bucuros că același lucru au făcut si doctorii după ce au ieșitanalizele anatomopatologice la toate părțile scoase prin operația. Ele auarătat ca tumoarea operată a fost un teratom matur 100%, cancer benign care nuse tratează citostatic nici prin iradiere și toate celelalte părți scoase nuconțin celule canceroase. Chirurgii i-au spus soției mele ca sunt mai bucuroșipentru rezultatul acesta decât pentru operația reușită.

Printr-oastfel de realitate a lucrurilor, cea mai mare temere a mea, repetareatratamentului citostatic, a dispărut. Așa precum au dispărut toate celelalteîngrijorări noastre legate de împrejurările descurajatoare în care ne-am aflattoți acești ani, numai și numai prin ajutorului minunat a lui Domnul șiDumnezeul nostru Celui Treimic.

LuiÎi mulțumim, că prin oamenii săi credincioși și prin buna-rânduială alucrurilor ne-a ghidat și ne-a adus la limanul liniștii! Vă mulțumim și vouătuturor, cunoscuților și necunoscuților noștri miluitori și binefăcători pentrudragostea și jertfă voastră, pentru RUGACIUNILE și gândurile cele bune care le-ațidepus pentru noi. Le-am simțit în tot răstimpul acesta și ne bucurăm foartemult ca am reușit să ne înfrățim cu atât de mulți dreptcredincioși si, după cum spune soția mea, am petrecut laViena ca la Ierusalim (presupunem, pentru ca nu am fost încă).

Rămânemîndatorați vouă pe viață și sperăm că, într-o zi, dacă nu aici pe pământ,atunci mai degrabă dincolo în ceruri, în primăvara cea veșnică, va vom puteacunoaște și îmbrățișa pe voi, toți, care ascultând cuvintele lui Hristos să nuștie stânga ce face dreapta, va ascundeți sub acoperământul faptelor voastrecelor bune!!!

Aivoștri totdeauna diaconul Zarko si Irina-Adriana

Noutati

2012-02-13T23:52:00.002-08:00

Parintele diacon Zarko a slujit duminica la biserica romaneasca din Viena.

Maine il asteptam sa se intoarca acasa.

Tumora total benigna!

2012-02-10T04:37:00.000-08:00

Avem vesti bune de la Viena. A iesit rezultatul biopsiei.

Tumora parintelui Zarko a fost total benigna. Nu va fi nevoie sa faca chimioterapie.

De zilele trecute:

Cateva idei:

- A avut parte de doctori foarte buni, mai ales doctorul care l-a operat.

- Spitalul a fost foarte curat si organizarea buna.

- Larecuperare a fost ca in Romania- 6 oameni in salon

- De la iesirea in spital pana acum a stat la caldurica si parintele Zarko a reusit sa se odihneasca

- Pr.Zarko spune despre doctor ca i-a salvat viata cu ajutorul lui Dumnezeu!

- Doctorul le-a spus ca a fost foarte bine ca nu a facut radioterapie. Daca ar fi facut (radiatiile) nu ar fi pututscoate tumoarea.

Astazi, 7 februarie, parintele Zarko iese din spital

2012-02-07T00:24:00.000-08:00

Cateva noutati de la parinte:

Operația a fost reușită! Cancerul care s-a scos a fost de 5kg!

Părintele se recuperează, încet-încet. Astazi îi dau drumul din spital.

Trebuie sa primeasca analize de la testul histopatologic.

Vineri va merge doar la un control si i se vor scoate firele si capsele de la rană.

Domnului Slava si multumire!

Vesti bune!

2012-02-01T23:57:00.001-08:00

     Dupa operatia de ieri, cand exista riscul sa-i fie scoase mai multe organe, parintele Zarko s-a trezit cu bine. Se pare ca n-au trebuit sa sacrifice nici un organ. Vedeti mai jos un mesaj de aseara de la Zarko:

•    Noi suntem bine
•    In IC pana maine
•    Totul a trecut cu bine si conform programului.
•    " Sve u redu kao u Beču!" zice sarbul, adica " Totul e in regula ca la Viena! "

     Tumoarea era mare (tumora a cantarit aprox 5kg ), dar f bine conturata.
     Operatia a durat 5.30h. Tumora avea o parte solida (maligna - pentru care e posibil sa fie recomandate citostatice) si una lichida (benigna).
     Deocamdata informatiile despre tumoare sunt niste presupuneri, asa ca asteptam testele de laborator anatomopatologic si ne rugam sa fie benigna total.

De la Irina:

"Am uitat ce era mai important: ca multumim tuturor pentru rugaciune in general, si mai cu seama in ziua operatiei s-a simtit un har special. Iar eu am fost tot timpul fericita si nu imi dadeam seama de ce, ca pronosticul preoperator suna foarte rau.

In ziua dinainte m-am simtit zdrobita de toata situatia. Dar in ziua operatiei inca de dimineata am plecat fericita la spital. Soarele stralucea(mai stralucise si in diminetile dinainte, dar cine avea ochi pentru bietul soare...). Doctorii aveau si ei un aer relaxat, si se mirau de ce ma framant, si-i intreb de una de alta. "

Cuvantului parintelui Zarko de la privegherea din 28 ianuarie 2012

2012-01-31T07:16:00.000-08:00

Am primit inregistrarea cuvantului parintelui Zarko de la privegherea din 28 ianuarie 2012 pentru duminica femeii cananeence.

Sa ne fie de folos tuturor!

Vesti de la Viena

2012-01-31T06:29:00.000-08:00

Parintele Zarko a ajuns cu bine la Viena, i s-au facut cateva analize care au iesit bine si este posibil sa-l opereze maine, miercuri, 1 februarie 2012.

In principiu operatia s-a stabilit pentru mâine dimineata ora 7-8 ora Austriei (8-9 ora noastra).

Acum are nevoie de rugaciunile noastre ale tuturor!

Multumire pentru tot!

2012-01-26T02:32:00.000-08:00

Iubiți frați ai noștri întru Hristos,

Cu ajutorul frățiilor voastre am reușit sa depășim suma solicitată decătre Dr. Zechner, pentru operație!

Nu-mi puteam închipui ca răspunsul dumneavoastră la această rugăminte, vafi așa de mare! Mai degrabă spus, sunt înmărmurit de numărul urias debinefăcători, al căror nume îmi sunt necunoscute! Un preot și foarte bunprieten al nostru la această observație mi-a răspuns: ”Așa se întâmplă ca săînțelegi că Dumnezeu te ajută de unde tu nu te aștepți și ca să-ți pui nădejdeamai degrabă în El!”

Prețuiesc efortul financiar al dumneavoastră, fiind foarte conștient asupra efortului pe care fiecare dintre voi il depune pentru a obține acesti bani,dar în același timp mai mult vă mulțumesc pentru dragostea, gândurile bune șipentru sincerele voastre rugăciuni. Nădăjduiesc că bunul Dumnezeu va auziglasul nostru și va trimite harul Duhului Sfânt peste noi că să putem face voiacea Sfânta a Lui.

Devin și rămân până la sfârșitul vieții mele, rugătorul pentrusănătatea, mântuirea și ajutorul vostru și tuturor apropiaților voștri. Sa vacerceteze Milostivul Dumnezeu si pe voi, pe toti, in ceasul incercarii.

Nădăjduim, totdeauna ai vostri,

Diaconul Žarko (Jarco) si sotia Irina.

Pentru Diaconul Zarko

2012-01-19T05:00:00.000-08:00

Irina si Parintele Zarko s-au cunoscut in Macedonia la o intalnire intre tinerii crestin-ortodocsi din Balcani. Dupa putin timp, el a invatat romana si ea - macedoneana.
S-au casatorit acum 6 ani si s-au stabilit in Bucuresti.

Parintele Zarko a inceput sa lucreze la o firma si in paralel a urmat cursurile facultatii de Teologie Pastorala.
Acum 2 ani, la 33 de ani, in urma unor analize Parintele Zarko a aflat ca are cancer. I s-a recomandat de urgenta operatie, chimioterapie, radioterapie.

In urma primei operatii si a chimioterapiei intensive tumoarea aflata foarte periculos, langa aorta, a inceput sa creasca. Au oprit radioterapia. Tumora ar fi - zic doctorii - inoperabila. Inoperabila in Romania.

Au incercat multe tratamente timp de 2 ani. Tratamentul natural a transformat tumora preexistenta in teratom - tumoare benigna prin definitie, insa dimensiunile ajunse la 30cm, impun operatia. Tratamentul chimio si radioterapic nu este potrivit pentru ce are el.

Anul trecut, inainte de Craciun, au avut bucuria – Irina zice ca a fost un dar - sa fie hirotonit Diacon pe seama Manastirii Antim. Acum Zarko este Parintele Zarko si slujeste in fiecare dimineata si seara.

In urma trimiterii dosarului medical la peste 20 de clinici din lume au primit 5 raspunsuri pozitive. Cu cateva zile in urma au primit din partea unei clinici din Viena vestea ca ei il pot opera si ca fost programat la operatie pentru data de 1 februarie. Suma estimata pentru operatie: 20.000 euro. Pe care ei nu-i au.

Suntem un grup de prieteni care l-au indragit pe Zarko si care vor sa-l ajute in incercarea prin care trece acum. S-au strans deja 6500 euro pentru el. Suntem convinsi ca daca ne unim, putem sa-l ajutam sa faca operatia. Mai sunt 10 zile. Parintele Zarko si Irina trebuie sa se prezinte la clinica pe 30 ianuarie.

Pomeniti-l, va rugam, pe Parintele Zarko in rugaciunile voastre!!!
Iar pe cei care puteti, va rugam sa faceti donatii in conturile afisate in dreapta paginii.

Bineinteles ca de un mare ajutor puteti fi, daca veti difuza acest blog la cat mai multe persoane, in speranta ca suma necesara se va strange cat mai repede. Orice suma conteaza! Suntem contra cronometru…

Traduceri:

Boala aceasta cu adevărat numai Dumnezeu o poate controla și învinge! (Parintele Zarko)

2012-01-19T04:30:00.000-08:00

Cancerul și tratamentele naturiste

Pentru că blogul aceasta a ajuns și la oameni care nu ne cunosc, am primit tot felul de sugestii și propuneri despre metodele alternative pentru a evita operația pentru care ne pregătim.

De aceea vroiam să clarific câteva lucruri. Cu această tumoare ne luptăm din vara 2009. La un control ecografic ”întâmplător”, care avea cu totul alt scop decât descoperirea bolii, în spitalul clinic de stat din Skopje, Macedonia, s-a constatat prezența unei tumori de dimensiuni 8-9 mm la testiculul drept și tumoare (metastază) la ganglioni abdominali de dimensiuni 3-4 cm. Șocați și derutați de acest rezultat și neștiind nimic despre cancer decât gravitatea lui in sine, am urmat sfaturile acelora care se declară drept ”cei mai competenți”, adică doctori alopați.

Am fost operat la testiculul drept în septembrie aceluiași an si am urmat tratamentul citostatic la departamentul oncologic din Fundeni București. Analiza tumorii operate din testicul a adeverit ca este vorba de un seminom, cancer malign, foarte des întâlnit la bărbați. Toți oncologii cu care ne-am consultat au recomandat să urmez tratamentul clasic: 4 cure de BEP – Bleomicina, Cysplatina si Etoposid, timp de o lună si jumătate. Din nefericire tratamentul citostatic nu numai ca a eșuat, tumoarea nici n-a dispărut și nici nu s-a micșorat, ci mi a dăruit o ”frumoasă” amintire pe viață - fibroză pulmonară, și vene deteriorate care abia după un an de zile de tratamente naturiste și-au revenit la normal.

Doctorii au recomandat radiații ca o continuare a tratamentului. Atunci, la începutul anului 2010, la îndemnul soției și altor prieteni care necontenit mă rugau sa încerc curele naturiste, am refuzat tratamentul cu radiații. De atunci până azi sub consultul constant al doctorului Pavel Chirilă, am încercat o mulțime de combinații naturiste. Am renunțat la carne din ziua din care am aflat că am cancer. Pe parcurs, treptat am renunțat la toate celelalte alimente de origine animală. De mai mult de 6 luni sunt vegetarian. Nu folosesc deloc: zahar, oțet, drojdie. De doi ani beau ceaiul Agaricus Milena. Prietenul meu drag, și cel mai mare lingvist din Macedonia, Igor Radev, care și-a găsit soția chiar în China (si care s-a botezat ortodox), în continuu îmi trimite direct de la sursa unul dintre cele mai puternice medicamente naturiste anticancerigene Ghanoderma. Am folosit Biobran și Mycodefense combinație de ciupercile sus menționate, plus Maitake, Shiitake and Reishi, toate anticancerigene. Timp de trei luni de zile am băut 2 litri de apă filtrată ori alcalină în fiecare dimineața, iar până la ora prânzului nu mâncăm nimic – cură de detoxifiere a organismului recomandată de un doctor arab. Am făcut clisme cu cafea, injecții de vitamină C – până 60 de grame pe zi. Am făcut impachetari cu lut, cu varză, detoxifieri prin frecare a uleiului și a mălaiului în gură. Am mâncat timp îndelungat doar crudități, am mâncat salatele și sucurile recomandate de Max Gherson.

Dar poate cea mai semnificativa încercare de a mă vindecă fără ajutorul oncologilor a fost cura lui Rudolf Breuss descrisă în cartea ”Total Cancer Treatment – Tratamentul Total al Cancerului”. În vremea aceea am avut de ales dintre aceasta și încă două cure naturiste care presupun anumit regim alimentar. Prima - a lui Max Gherson, prescrie bolnavului 12 sucuri pe zi, stoarse proaspăt la un storcător cu rotații puține, pentru a nu deteriora complexul enzimatic și de vitamine prezent în fructele: măr, morcov, portocală, etc. Cealaltă cura foarte severă a vindecătorului disputat Valeriu Popa care presupune că pacientul nu vă mâncă nimic timp de 40 de zile, vă bea apă distilată și vă face câteva clisme pe zi. Prima mi s-ă părut destul de ușoară iar cealaltă prea dură. Am ales calea de mijloc adică cura lui Rudolf Breuss. Această cură cere ca bolnavul, timp de 42 de zile, să nu mai introducă nici-un fel de alimente decât un suc obținut prin stoarcerea a sfeclei, morcovului, ridichii negre, țelinei și a cartofului. Ulterior acest suc se strecoară printr-o fașă pentru a se înlătura orice fel de pulpă. Vindecătorul austriac, care de fapt a fost un om simplu și foarte nepretențios, un suflet nobil, din cauză alimentări sărace, introduce și o combinație de ceaiuri pentru susținerea echilibrului de minerale, care este foarte important pentru stabilitatea organismului. Se mai putea bea din când în când o supă de ceapă călită, bineînțeles tot filtrată pentru a evita introducerea oricăror proteine. Idea vindecătorului, el nici-odată nu să considerat pe sine doctor, este că organismul intrând în criză din cauză lipsei de alimente se vă debarasa de orice povară și corp străin precum este tumoarea.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să țin această cură, cu toată strictețea, fără excepții nu 42 de zile ci timp de 79 de zile. Am slăbit peste 30 de kg, și am întrerupt-o doar la insistență doctorului Chirilă, care era cel puțin îngrijorat de sănătatea mea. Mărturisesc tuturor, ca am ținut această cură cu toată convingerea și încrederea ca mă va vindecă. Din nefericire, rezultatul a fost pentru mine cel puțin dezamăgitor. Tumorea abdominală care înainte de acest tratament măsură 10 cm a crescut la 13. Nu puteam să înțeleg cum în timp ce nu mâncăm nimic tumoarea a reușit să crească! Am pierdut nu doar curajul ci și o bătălie psihologică și de convingere cu doctori alopați/oncologi, care nu vor să audă decât ce scrie în îndrumătoarele pe care cine știe cine le alcătuiește. Știm foarte bine cum astăzi cineva devine o valoare și reper în medicină, oricum mai puțin prin rezultate și experiență.

Această cură am susținut-o în perioadă septembrie – noiembrie 2010. Chiar dacă n-am reușit să mă vindec prin această metodă, am continuat cu multe alte combinații naturiste, pe care le am descris mai sus. În ianuarie 2011 unul dintre prietenii mei din Macedonia, care lucrează că asistent la unui dintre cei mai buni cardio chirurgi din Balcani, după ce a prezentat acestui doctor analizele mele, mi-a propus sa vin la Skopje pentru operația prin care tumoarea abdominală ar fi fost alăturată. În același timp m-a avertizat ca operația va fi foarte grea cu șanse sa se termine și fatal. Am răspuns negativ acestei propuneri, dar astăzi, la un an de atunci, tumoarea a crescut undeva la 30 de cm. Deci orice efort am depus n-a dat nici-un rezultat palpabil. Eram ferm convins sa continui orice fel de tratament doar să nu mă întorc la citostatice!

Acum o luna și ceva, prin niște prieteni care locuiesc în SUA, am primit răspuns de la clinica din Cleveland că pentru ei tumoarea din abdomen este un teratom, cancer care nu răspunde la citostatice și radiații, singurul tratament propus de ei fiind operația. Fiindcă ei au cerut în jur de 60.000 USD, am renunțat la această idee și am căutat un spital din Europa. Într-adevăr ofertele au fost mai mici, de la 28.000 EUR la clinica din Hamburg, până la opțiunea de la spitalul de stat Wilhelminen din Viena care a cerut suma de 20.000 EUR.

Am simțit că sunt datornic către dumneavoastră, acei care nu ne cunoașteți dar ne ajutați și va rugați pentru noi. Pentru ca să înțelegeți drumul pe care l-am avut de mers până am luat această decizie.

Acum un an și ceva ne-am învrednicit a ne întâlni și a discuta despre problemele cu această boală, cu cuviosul părinte Iustin Pârvu de la Sf. Mănăstirea Petru Vodă. Încă îmi răsună cuvintele lui: ”… curele naturiste sunt cam slăbuțe, dar și radiațiile distrug mult”, cu alte cuvinte boala aceasta cu adevărat numai Dumnezeu o poate controla și învinge!

Totdeaunaal vostru nevrednicul diacon Žarko

Gânduri și simțăminte de mulțumire creștină - de la Parintele Zarko

2012-01-19T04:00:00.000-08:00

Am primit urmatoareleranduri de la prietenul nostru Parintele Zarko. Ne-a rugat sa le punem pe blogdrept multumire pentru incurajarile, rugaciunile si ajutorul material pe carel-a simtit in ultimele zile si nu numai.

MareeștiDoamne șiminunate sunt lucrurile Tale …
Personalnu prea sunt adept al mediatizării și expunerii publice a viețiinoastre, mai ales prin mediul Internetului, care în același timpeste șiunealtă șiarmă, șipoate fi folositor, dar și foarte dăunător mai ales al sufletelornoastre. Pe de altă parte când mă gândesc mai bine, și părțileesențialeale propriei noastre ființe poartă un astfel de antagonism în sine.Mintea, inima șivoința,cele trei forțeale sufletului nostru, toate trei uneltesc și rele și bune.Astfel șilimba, instrumentul de exteriorizare a ființeinoastre nevăzute este că un foc care poate fi folosit în scopuri bune și rele;precum șispune Sfântul Apostol și Evanghelist Iacov: ”… cu ea îl binecuvântam pe Dumnezeu Tatăl șicu ea blestemam pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu”(Iac 3,9). Fiind conștienți deacestea ne rămâne doar sa folosim toate aceste mijloace prin propriul nostrudiscernământ.
Fiecaredintre noi este un unicat în universul acesta creat de Dumnezeu. O ființanemaiîntâlnită șiirepetabilă! De aceea și fiecare dintre noi are o cale unică și personalizatăde a ajunge la Creatorul său.
Demic am fost un observator curios și neastâmpărat. Ardeam să știu, săînvăț,să descopăr cât mai mult. Vroiam să devin cercetător. Această curiozitate a meadin ce în ce mai mult a fost atrasă de destinul omenesc și de cursulviețiilui. Căutam să găsesc o regulă, o schemă care determină sau schimbă acest curs și măloveam de o problemă pe care nu reușeam s-o deslușesc,oricât de mare ar fi fost efortul meu intelectual.
Ampășitpragul Bisericii lui Dumnezeu destul de târziu. De aceea șiaceastă enigmă m-a măcinat mulți ani. Toate acestea s-au schimbat pare-mi-seîntr-o clipă! Intrarea mea în Biserica n-a fost bruscă, dar revelația luiDumnezeu a fost. Într-o zi, disperat și dezamăgit de insuccesele personaleprovocate de atitudinea mea ”moale” în relația cuoameni, căutam cu privirea prin cameră. Ea s-a oprit peste cărticica NouluiTestament. Până acel moment niciodată n-am citit nici un rând din ea. Am luat-oîn mână șio priveam, într-o clipă m-a fulgerat următorul gând: ”Aici este tot cea ce cauți!Aici este tot Adevărul și cartea această este numaiAdevăr!”. Până astăzi așa a șirămas.
Eucare sunt șovăitor,schimbător, nesigur și slab, cu ajutorul lui Dumnezeu, am rămas cuacest gând oricând am deschis Biblia. Și într-adevăr, Dumnezeu ne-adescoperit tot ceea ce trebuie să știm în legătură cu viața noastră. Trebuie doar să avemstare duhovnicească corespunzătoare pentru a primi acest mesaj.
Viața mea și-aschimbat cursul odată cu acest moment. Cea ce s-a întâmplat mai departe estedoar dovadă a intervenției Celuia care pe toți neiubeșteșiașteaptăîntoarcerea noastră la viață adevărată, la viață în și cuAdevărul cel veșnic.
Celmai important lucru pentru mine în această întâmplare a fost că am intrat înBiserică singur, nechemat, neconvins de nimeni din cei de o seamă cu noi!Aceasta a fost dorința mea. De asemenea sunt veșnic mulțumit căHristos Dumnezeul nostru m-a ajutat ca primă ușă lacare am bătut, căutând răspunsuri despre existențanoastră spirituală, să fie ușă Bisericii Lui dreptslăvitoare.
Viața meaînainte de această a fost pe scurt spus, tristă! Pentru că, cu tot dinadinsul, încercamsă mă înconjur de ceea ce orice tânăr care este departe de Dumnezeu, își dorește; și nureușeam!Nu puteam să înțelegce este neregulă cu mine, de ce nu pot și eu trăi ca prietenii mei. Odatăcu schimbarea viețiimele spre Hristos, aceste frustrări s-au transformat în bucurii. Mai târziu Îimulțumeamlui Dumnezeu că m-a ferit de acele ”bucurii”. Astăzi înțeleg clarde ce!
Lao perioadă relativ de scurtă după ce am primit binecuvântare de la duhovnic pentrua-mi găsi consoartă, cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o împrejurare minunată,am cunoscut-o șipe viitoarea mea soție. În foarte scurt timp și totcu sprijinul Celuia care a binecuvântat această întâlnire ne-am șicăsătorit. Cu ajutorul Lui am depășit: distanțelegeografice, nonsensurile birocratice, dorințelenostalgice, diferențele culturale, lingvistice șispirituale.
ÎnRomânia am ajuns fără să-mi doresc. La îndemnul soției,”…că de ce nu studiez teologie, dacă îmi place atât de mult să merg la Biserică”,in mai 2005, fără vre-o pretenție sau mijlocire, am depus o cerere pentrubursă la Facultatea de Teologie din București. Încontinuare încercam sa-i explic soției că cei cărora le place Biserica nu trebuieneapărat sa termine șifacultatea de teologie, și că deja am o altă formare profesionalăprin facultatea precedentă (de tehnologie a produselor alimentare). Încercărilemele da a evita chinurile studenției repetate au eșuatcând în noiembrie anul acela am fost informat că bursă a fost aprobată.
Mi-afost destul de greu sa-i las pe părinții și frații meiiubiți,țaramea mică șiviațape care cu greu mi-am construit-o acolo! Dar… pentru ca să nu mă ascund ”submasă” la chemarea binecuvântată, m-am îmbărbătat și amvenit să trăiesc în țara soției mele. În țaracontrastelor - unde s-au petrecut groaznicele imagini din ’89, adânc întipăriteîn sufletul unui copil de 12 ani, care stătea înmărmurit în fațătelevizorului, întrebându-se: ce motiv trebuie să aibă omul ca sa-i facăasemenea fratelui său? În țara de unde prietenii se întorceau dinpelerinajele la moaștele Sfintei Parascheva, mărturisind ”ca au simțitdragoste evanghelică”. În țara unde poporul meu acum o sută de anivenea să lucreze mărturisind prin cântec semenilor săi, ca a fost ”în țara vlahilor,țaracea bogată”! În țaraunde predica marele Cleopa și unde sunt mănăstiri cu mai mulțicălugări decât cartierul în care m-am născut!
Așa a și fost, am răspuns chemării lao viațănouă șibinecuvântată. Pentru că am trăit și trăiesc, am studiat șistudiez cu oamenii binecuvântați și despre oameni binecuvântați! Ceamai mare frică a mea și a părinților mei - cum voi găsi demuncă neștiindlimba șiprovenind dintr-o țară incare sistemul educativ nu este recunoscut în Europa - a pierit când, doar dupăo lună în România, în ianuarie 2006, am început să lucrez la o revistă deturism șiafaceri, redactată în limbă engleză.
Deatunci până astăzi totul și toate au fost ghidate de Dumnezeu,într-un mod foarte personal și potrivit mie. El ne-a ajutat că să descoperimșiboala aceasta, relativ devreme. El a mijlocit să facem decizii grele, și, pânăastăzi, in pofida tuturor insistențelor și amenințărilor multordoctori pricepuțiși vindecători, care ne spuneau să facemdoar „așa”altfel voi sfârșifatal, sunt bine șiboala nu s-a dus necontrolat într-o direcție foarte rea.
Hirotoniamea recentă întru diacon s-a petrecut tot prin intervențiaCelui de sus. Din nou fără să vreau, să doresc neaparat, fără intervenții șimijlociri, exagerate de prea mulți. Totul a venit ”de la sine”. Mie mi-aramas doar să răspund la chemarea cea noua cu un simplu DA.
Pentrucă toate acestea care se petrec acum, cu ajutorul vostru, al tuturor, știuți și neștiuțimiluitori șibinefăcători ai mei dragi, vreau să vă împărtășesc și vouă oparte din gândurile și simțămintele mele de mulțumirecreștină:
Sunt martor împotriva aceloracare consideră că poporul român și-a pierdut noblețea,măreția și eleganțasa Sfânt-Ștefaniană și Mihai-Braveană. Dacă ar fi așa,atunci cum s-ar explica faptul că în nici-o clipă a viețiimele pe acest pământ românesc n-am simțit că am venit în casa altuia șică trebuie să învăț regulile acesteia? Cum de nu mi-areproșat nimeni: „macedoneanule, întoarce-te de unde ai venit,învață comportamentul nostru, ”ă”-urile și ”â”-urile noastre și vino după aceea sa discuți cu noi”. Ci dimpotrivă, nu-mimai pot ridică capul de rușine pentru că n-am cu ce sărăsplătesc iubirea frățească și nefățarnică pe care am primit-o șio primesc. N-am unde să mă ascund pentru că nu știu cu ce am meritat să fiu îmbrățișat,încurajat și cinstit ca un frate „înnăscut”. Aproape am murit de dordupă frații mei cu care am copilărit șipe care i-am lăsat în Macedonia, dar Dumnezeu, ca să nu mor, ci să mă bucur maitare decât oricând altă data, mi-a dat alți frați,mult mai mulți!
O Doamne, Atotstăpânitorule,Dumnezeul părinților noștri, adună-mi lacrimile fierbințiși dă le fraților mei care ascultă șilucrează poruncile Tale, pentru că altceva n-am ce să le dau. Lărgește-miinima mea, ca să am unde a-i primi pe toți, știuțiiși neștiuțiisamariteni ai mei. Dă-le și lor șimie viață Ta veșnică, ca să am timp îndestulat cândsa le mulțumesc și împreună cu ei să preaslăvescnumele Cel Sfânt al Tău. Cel care pe toate frumoase le-ai făcut, deschide-Țimila Ta pentru noi și ne primește,pentru că încă, încă bate inimă noastră in ritmul dorului după Tine, șilasă-ne cu sfinții Tăi să strigăm Ție: ”Mare eștiDoamne și minunate sunt lucrurile Tale șinici-un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”

Totdeaunaal vostru nevrednicul diacon Žarko

Intrebari si raspunsuri

2012-01-18T05:30:00.000-08:00

Am fost intrebati de ce nu apeleaza parintele la Formularul 112. Am rugat-o pe Irina sa ne lamureasca si am primit urmatorul raspuns:

Parintele nu este cetatean roman inca. Abia dupa 6 ani rezidenta neintrerupta in Romania plus un an de sedere permanenta, se poate aplica pentru cetatenie. Dupa 7 ani impliniti se depune cerere, si, in termen nedeterminat, aproximativ 1 an, se obtine audienta pentru conferirea cetateniei romane. Are cetatenia macedoneana, dar Macedonia nu este membra UE, si formularul 112 nu are aplicabilitate pt zona non-UE. Parintele are asigurarile platite de 6 ani incoace la zi, dar ce folos? Daca stiti vreo scurtatura, ajutati-ne!

Cineva a intrebat pana cand se pot pune bani. Irina a raspuns:

Nu stim clar ce ne asteapta, in jurul acelei sume se invart nevoile noastre de care stim. Dupa ce ne intalnim cu medicii pe 30 ian, poate ne vor spune, sau poate vor aparea noutati si alte cheltuieli noi, consultatii postoperatorii etc.
Pe scurt nu avem o limita. Daca suma nu va fi acoperita, vom fi nevoiti sa imprumutam, iar acel imprumut va trebui dat inapoi. Am vrea sa nu ajungem aici, pentru ca nu putem sa inapoiem imprumuturi.
Daca suma se va acoperi, vom anunta acest lucru pe blog.

Starea actuala: Parintele nu se simte bine, tumora il preseaza, dar are un program foarte incarcat. Dimineata si seara este la biserica. Intre slujbe este la serviciu.

Proiecte de viitor: Intai sanatatea. Apoi urmeaza, cu ajutorul lui Dumnezeu, un proiect serios de traducere a Dogmaticii Sf. Iustin Popovici, cu binecuvantarea Mitropoliei Moldovei.

The operation is scheduled for February 1.

2012-01-17T03:32:00.000-08:00

Iata corespondenta a Parintelui Zarko cu domnul doctor Zechner Othmar.
Operatia a fost programata pentru 1 februarie.
Parintele trebuie sa se prezinte la Viena pe 30 ianuarie, ora 9 am.

On 16.01.2012, at 13:31, Zechner Othmar <othmar.zechner@...> wrote:

Dear Mr. Markovski,

Youshould come to my office in the Wilhelminenspital, Pavillion28, station F on Monday, January 30 at 9 a.m.
Wecan discuss the problems personally. The operation is scheduled for February 1.

Bestregards

Mit freundlichen Grüssen

Prim. Univ. Prof. Dr. Othmar Zechner

Abteilung für Urologie & Kinderurologie

Wilhelminenspital der Stadt Wien

Montleartstraße 37

A - 1171 Wien

Tel.: +43/1/49150/4808

Fax: +43/1/49150/4809

Von: Zarko Markovski
Gesendet: Sonntag, 15. Januar 201217:15
An: Zechner Othmar
Betreff: Re:

Respected Mr. Zechner,

I want to ask you if the date you've proposed for the operation 28ianuary - 1 february is fixed?
I'm not sure that we'll be able to raise the requested sum of20.000 EUR by this date, although we're trying our best to do this!

Thank you once again,
Zarko Markovski

Analize medicale (RMN 2011.11.11)

2012-01-16T07:18:00.000-08:00

Un interviu din 2009 cu Parintele Zarko

2012-01-10T04:19:00.000-08:00

Gavriil Aromânul singurul monah din Macedonia în perioada comunistă. Un interviu cu teologul şi jurnalistul ZARKO MARKOVSKI

Lumea Credintei, anul VII, nr. 3 (68) Martie 2009

Jurnalistul şi teologul macedonean Zarko Markovski este pur şi simplu îndrăgostit de România. Povestea primilor săi paşi pe drumul Bisericii, de altfel, începe cu un vlah – Gavriil. Puţini ştiu că Macedonia, pe parcursul întregii sale perioade comuniste, a avut, în afară de ierarhie, un singur monah – şi acesta a fost Gavriil Aromânul…

Aşadar, domnule Zarko Markovski, în România, pe urmele regelui Marko Kralievici, ucis în lupta de la Rovine… Care era imaginea d-voastră despre România ortodoxă mai înainte de-a o cunoaşte cu adevărat?

La început de drum, copil fiind – în sens duhovnicesc –, priveam la restul ţărilor ortodoxe cu mare respect. Îndeosebi, îi respectam pe români, mai ales că aflasem atâtea lucruri minunate despre părintele Cleopa şi auzeam adeseori despre cei zece mii de monahi din România, despre bisericile pline de credincioşi. Vreau să vă spun că biserica la care am fost botezat eu e închinată Sf. Parascheva. Sfânta este foarte cinstită în întreaga Macedonie, aşa că mereu se făceau pelerinaje, după ‘90, la Iaşi. Ţin minte că îmi era ciudă că nu puteam merge în pelerinaj, mulţumindu-mă doar cu povestirile prietenilor care se întorceau de acolo cu feţele şi sufletele luminate. Îmi spuneau ei: „... Ne-am încărcat de atâta sfinţenie! Am văzut atâtea mânăstiri, ne-am închinat la sfinte moaşte izvorătoare de mir! Am simţit mare linişte sufletească şi românii ne-au întâmpinat cu dragoste evanghelică”. Astfel că ardeam de dorinţa de a veni şi eu în România! Până la urmă, Dumnezeu mi-a dăruit mult mai mult decât am cerut, decât îmi închipuiam eu pe atunci!

Cum vedeţi însă România astăzi, după ce aţi cunoscut-o?

După trei ani de şedere în România, lucrurile s-au schimbat într-un mod cu totul neaşteptat pentru mine. Dintr-o sărăcie duhovnicească şi lipsă de slujbe şi slujitori ai lui Dumnezeu, în oraşe chiar, astăzi mă aflu, iată, într-o mare de biserici şi slujbe. Ce e drept, şi în mijlocul unui megalopolis – supraîncărcat, în primul rând de nervi – care parcă te strânge ca într-un mecanism complicat. Uneori, însă, cu atâtea de treburi pe cap, unele atât de neimportante pentru suflet, mă simt asemenea unui turist japonez închis într-un autocar ce face un tur de oraş.

Veniţi dintr-un loc încărcat de istorie, de cultură…

M-am născut în urmă cu mai bine de trei decenii, la Skopje, capitala Macedoniei, fostă republică iugoslavă. Am terminat Universitatea de Stat „Sf. Chiril şi Metodie” din Skopje. Ce să vă mai spun despre mine? Am lucrat ca jurnalist – chiar şi aici, la Bucureşti – pentru două reviste de afaceri de limbă engleză. Copilăria am petrecut-o într-o perioadă destul de liniştită, în care oamenii erau multumiţi din punct de vedere material. Tablourile mareşalului Tito dominau pe atunci sălile de clasă, instituţiile publice, spitalele… Îmi amintesc foarte bine şi acum de un text din manualul de limba macedoneană: „Tito ne vede pe toţi”. Cât priveşte viaţa spirituală, cultura la care faceţi referire, acestea erau pe cale să se stingă totalmente în Macedonia acelor ani. Lupta împotriva Bisericii a fost una dintre cele mai aprige la noi. La puţinele slujbe bisericeşti, aproape că nu mai participa nimeni. În Iugoslavia, mai mult de jumătate dintre ortodocşi nici măcar nu erau botezaţi.

Un tablou cât se poate de sumbru…

Da. Totul părea că se sfârşeşte… A urmat însă căderea regimului comunist. Macedonia şi-a dobândit independenţa. Orizontul vieţii religioase s-a deschis din nou.

De unde a început renaşterea, ca să spun aşa?

După părerea mea, monahii au fost cei care au ajutat la trezirea sufletelor macedonenilor, la întoarcerea acestora la Dumnezeu. S-au îndreptat spre mânăstirile distruse şi, cu multă răbdare şi dragoste, au început a reconstrui zidurile şi sufletele oamenilor. În timpul celor cincizeci de ani de ateism, monahismul în Macedonia dispăruse…

Atunci cu ce monahi s-a purces la drum, domnule Markovski?

Cu excepţia părintelui Gavriil, un monah de origine aromână, despre care vreau să vă povestesc, n-a mai existat nici un alt monah, în afara episcopilor, în perioada comunistă, în Macedonia. I-a fost dat însă monahismului de la noi, după perioada atee, să renască tot cu sprijinul românilor. Cel mai important „pilon” pentru renaşterea monahismului în Macedonia a fost părintele Naum. Acesta, după ce a ucenicit la Sf. Munte vreme de opt ani, a devenit mai apoi monah la Curtea de Argeş. Aici a primit el binecuvântare din partea PS Calinic al Argeşului să se întoarcă în Macedonia pentru a forma o mânăstire la Strumiţa. În scurt timp, în jurul părintelui Naum s-au strâns vreo zece tineri. Aproape toţi ucenicii lui vor deveni, în curând, monahi, care vor forma, la rândul lor, mânăstiri. Unii dintre aceştia sunt astăzi episcopi sau chiar mitropoliţi. Astfel, în ultima decadă a secolului trecut, cu harul lui Dumnezeu, numărul monahilor a crescut până la o sută, iar numărul de mânăstiri a ajuns la peste zece.

Un singur monah în Macedonia, în perioada comunistă, şi acela aromân?! Este uimitor ceea ce spuneţi…

Mai pot adăuga, însă, că chiar şi renaşterea mea în Hristos se datorează, în mare parte, acestui monah. Câtă aversiune aveam faţă de Biserică, dar mai ales faţă de preoţi, numai Dumnezeu ştie! Printr-un prieten credincios, am venit odată, pentru spovedanie, la Mânăstirea Sf. Gavriil Lesnovski. Nu-l voi uita nicicând pe părintele stareţ Ilarion, azi mitropolit de Bregalnicki, şi efortul lui părintesc de la prima mea spovedanie. I-am mărturisit duhovnicului meu, la una dintre vizitele de mai apoi, dorinţa de a merge într-un pelerinaj în străinatate, poate chiar în Ţara Sfântă, să mă închin într-un loc unde se află sfinte moaşte întregi. Părintele mi-a răspuns: „De ce tânjeşti atâta? Ai unde să te închini! Avem şi noi sfinte moaşte!”. Am coborăt la mormântul părintelui Gavriil, aflat în mânăstie, m-am închinat acolo şi îndată am simţit o bucurie nemaipomenită. O stare greu de descris în cuvinte. O linişte, o pace sufletească… Nu îmi mai lipsea nimic. Pentru o clipă, pământescul a dispărut! Toate grijile, toate spaimele, s-au împrăştiat... Am primit, închinându-mă, răspuns la toate nedumeririle mele. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu Gavriil Aromânul.

Necunoscut la noi, iată… Cine a fost totuşi părintele Gavriil?

Am aflat că părintele Gavriil s-a născut în 1926, în oraşul Ştip din Macedonia. După origine, cu siguranţă, vlah. Şcoala primară şi liceul le-a terminat în oraşul natal. Urma să devină membru al Partidului Comunist din Iugoslavia, dar pentru că „mergea la biserică”, una ca aceasta nu s-a mai putut întâmpla. În 1955, a terminat Facultatea de Arte Plastice la Belgrad, iar după absolvire a lucrat ca profesor de Istoria Artei la şcoala pedagogică din Ştip. Mai târziu, va studia şi la Sorbona. În 1963, părintele Gavriil a plecat în Grecia, cu intenţia clară de a se călugări la Sf. Munte. Pentru o perioadă scurtă a reuşit să se stabilească la Hilandar. Cel mai mult timp a petrecut însă în schitul rusesc Kamena, unde a devenit ucenicul monahului rus Tatian Ivanov. În Simonospetras, episcopul Gavriil va fi, în cele din urmă, călugărit. Datorită multor dificultăţi întâmpinate în Athos, se va stabili el la Mânăstirea Lesnovo din Macedonia, unde, în decembrie 1975, va fi numit stareţ. În 1989, a fost hirotonit episcop de Veliciki. Pe 12 ianuarie 1990, în modesta sa chilie de la Sf. Gavriil Lesnovski, episcopul Gavriil a trecut la cele veşnice. Fraţii din Lesnovo, ca şi toţi credincioşii din Macedonia, au mare evlavie la părintele Gavriil, cinstindu-l ca pe un adevărat sfânt, chiar dacă părintele nu este canonizat încă. Propunerea de canonizare este făcută de mai multă vreme, iar eu sunt convins că acest lucru se va petrece în curând.

Există, deci, în Macedonia, o evlavie aparte pentru un sfânt aromân contemporan…

Fără doar şi poate… Chilia lui din Lesnovo e păstrată în aceleaşi condiţii în care cuviosul a lăsat-o, fiind o mărturie a modului său de trai simplu, evanghelic. Patul lui, dacă se poate numi aşa, era o pătură pliată. Un scaun şi câteva cărţi – aceasta era toată avuţia sa. Părintele a fost un ascet în adevăratul sens al cuvântului. Îmi spunea vecinul meu Alexandăr, care l-a cunoscut pe părintele Gavriil: „Simţeai multă putere duhovnicească în preajma părintelui. Parcă, vrând-nevrând, aceasta te ridica la ceruri”. Postea îndelung părintele. Spunea el: „Când nu mănănci câteva zile, pâinea ţi se pare parcă mai dulce. Când nu mănânci o saptămână, parcă e o prăjitură”... Cu o săptămână înaintea morţii sale, părintele Gavriil le-a spus unor bătrâne: „Săptămâna viitoare mă duc la Ierusalim” – arătând spre nişte valize. Bătrânele n-au înţeles la ce călătorie se referea părintele. Părintele a fost aspru doar cu sine însuşi, iar cu semenii a fost înţelegător şi plin de dragoste. Odată, în timp ce părintele citea rugăciuni unei fete, în faţa unei fresce cu Maica Domnului, din frescă a izbucnit foc. Locul acela se poate vedea şi astăzi, fiind înnegrit. Acolo, fraţii au pus o candelă care arde continuu. Altă dată, părinţii unui copil mut au venit la părintele pentru rugăciune de vindecare. După rugăciune, copilul a alergat la părinţii săi şi le-a spus că şi el vrea să devină monah ca părintele Gavriil.

Domnule Zarko Markovski, nu putem decât să vă mulţumim, în numele cititorilor revistei Lumea credinţei. Descoperim, iată, o altă faţă a Macedoniei… Se merită chiar o carte despre singurul monah din perioada comunistă din ţara d-voastră.

Nădăjduiesc ca bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinţilor Lui, socotind aici şi pe cele ale vlădicăi Gavriil Veliciki, să ne dăruiască, pe lângă bucuria Împărăţiei Sale, şi acest mare dar – o carte despre viaţa şi minunile părintelui nostru Gavriil Aromânul.

Autor: Gheorghiţă CIOCIOI

Sursa: http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_1/art_795/dintr-un_dialog_cu_grigore_vieru.htm